Livescore Snooker , Snooker un joc asemanator biliardului , va prezentam livescoruri snooker , meciuri snooker si vedete de snooker
joi, 17 septembrie 2009
Patriarhia Romana primeste 3 miliarde lei in plus de la buget
Comisiile reunite de buget, finante din Camera Deputatilor si Senat au aprobat, ieri, suplimentarea cu 3 miliarde lei a bugetului Patriarhiei Romane. Patriarhul Teoctist a trimis o scrisoare ministrului Finantelor, Mihai Tanasescu, solicitand acordarea unei sume suplimentare de la buget in 2003, in vederea infiintarii a 35 posturi la Patriarhie. Banii acordati din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului vor fi folositi pentru salarizarea personalului.
Jaf de circa un miliard lei la o casa de schimb din Capitala
Peste o jumatate de miliard de lei si o importanta suma in valuta au disparut, la sfarsitul saptamanii trecute, din seiful unei case de schimb valutar din Capitala. Hotii au patruns in sediul firmei "Paris Exchange" din Calea Mosilor 280, dupa ce au spart un perete. Ei au intrat, sambata noaptea, in subsolul cladirii, ajungand in zona casei de schimb, aflata la parter. Surse judiciare ne-au declarat ca spargatorii cunosteau foarte bine planul cladirii, ei reusind sa evite cei doi senzori de alarmare, aflati in holul firmei. Profitand de faptul ca firma care proteja casa de schimb nu montase senzori si in incaperea care adapostea seiful cu bani, hotii au putut opera nestingheriti. Ei au taiat o teava de la subsol si apoi au spart peretele incaperii. Ajunsi inauntru, banditii au fortat incuietoarea seifului si au furat 12.500 dolari, 520 milioane lei si cateva sute de euro. Inainte de a parasi zona, hotii au spart, se pare, si sediul unei firme din apropiere, din care au sustras o cutie de pastrare a valorilor, in care, din fericire, nu se afla nici un ban. Politistii bucuresteni au declansat o ancheta in acest caz, urmand a s
Militarii romani din Afganistan - felicitati de americani
Comandantul trupelor multinationale din zona Kandahar, colonelul american James Huggins, i-a felicitat pe militarii batalionului de infanterie de la Craiova, aflat acum in Kandahar. "Va felicit pentru extraordinara demonstratie a Scorpionilor Rosii din aceasta saptamana. Batalionul dumneavoastra continua sa aiba o prestatie la superlativ. Sunteti parteneri redutabili. Sunt onorat sa actionez alaturi de voi", spune colonelul american intr-o scrisoare adresata comandantului batalionului romanesc, locotenent-colonelul Nicolae Ciuca. Scrisoarea a fost trimisa dupa incheierea cu succes a celei mai dure misiuni executate pana acum de Batalionul 26 Infanterie, denumit in Afganistan "Scorpionii Rosii". Militarii romani au cautat depozite de munitie ale retelei Al-Qaida intr-o zona montana, situata la 110 kilometri de baza din Kandahar, in apropierea frontierei cu Pakistanul. Romanii au capturat o mare cantitate de munitie, o arma automata si doi suspecti afgani, pe care i-au predat politiei militare americane. Imediat dupa finalizarea misiunii, cu prilejul Zilei Armatei Romane, comandantul "Scorpionilor Rosii", Nicolae Ciuca, a fost avansat in grad la exceptional.
Ministrul Andronescu indreapta sabia spre Ministerul Muncii
Ministrul Ecaterina Andronescu nu este de acord ca cei 100.000 de dascali sa restituie statului valoarea aproximativa a unui salariu lunar. "Am transmis o solicitare Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale pentru aplicarea legii in spiritul ei. Acordarea majorarii salariale incepand cu 1 aprilie 2001, cu scopul de a acoperi cota de contributie la asigurarile sociale, trebuie facuta indiferent daca profesorul are continuitate sau nu intr-o unitate scolara", a declarat pentru Adevarul ministrul Ecaterina Andronescu. Ministrul Educatiei considera ca responsabilitatea crearii acestei situatii o poarta cei care raspund de salarizare in Ministerul Muncii si care au interpretat legea. Presedintele executiv al Federatiei Educatiei Nationale, Constantin Ciosu, a declarat ca in judete precum Sibiu sau Prahova a inceput sa li se retina deja profesorilor din salariu sporul acordat pentru acoperirea cresterii contributiei la asigurarile sociale. Acest lucru a aparut ca urmare a presiunilor facute de Curtea de Conturi. Ministrul Educatiei promite ca li se vor da inapoi cadrelor didactice banii retinuti nejustificat.
Romania iese din zona tarilor cu risc ridicat
Calificativele acordate Romaniei de agentia internationala de evaluare financiara Fitch Ratings pentru datoria pe termen lung in valuta si moneda nationala au fost imbunatatite. La baza deciziei agentiei au stat performantele macroeconomice, cresterea rezervelor internationale si politica fiscala de austeritate, se arata in comunicatul Fitch. Ratingul pentru datoriile pe termen lung in valuta a fost majorat de la "B plus" la "BB minus", iar cel pentru imprumuturile pe termen lung in moneda nationala a fost imbunatatit de la "BB minus" la "BB". In viziunea analistilor agentiei de rating, Romania inregistreaza in prezent cea mai buna performanta economica de la inceputul tranzitiei, in conditiile in care rezervele BNR au crescut la un nivel record, sustinute de accesul la pietele internationale de capital. Pe de alta parte, perspectivele pe termen lung ale Romaniei s-ar putea imbunatati si mai mult daca Guvernul continua politicile de pana acum. Cresterea investitiilor straine si sprijinul UE ar putea genera un cerc virtuos de crestere a increderii in mediul de afaceri, precum si de majorare a exporturilor si a potentialului de crestere economica. Mentinerea obiectivelor privind politica salariala in sectorul public, continuarea privatizarii BCR si SNP Petrom sunt semnalele-cheie care pot fi date de Guvern ca reforma continua pe calea cea buna - apreciaza analistii agentiei. Pe de alta parte, se atrage atentia ca multe din masurile de reforma sunt dificil de aplicat, intrucat impactul pe termen scurt va fi dureros pentru populatie, al carei nivel de trai a scazut puternic in ultimii zece ani. Guvernul Romaniei considera ca decizia agentiei Fitch Ratings confirma progresele substantiale realizate in implementarea reformelor economice. De asemenea, apreciaza decizia ca un lucru favorabil Romaniei, mai ales in conditiile in care tara noastra si-a intensificat activitatea pe pietele internationale de capital. In aceeasi ordine de idei, se inscrie si aprecierea lui Valentin Lazea, economist-sef al BNR, care considera ca decizia Fitch constituie o indepartare semnificativa de zona tarilor percepute cu "risc inalt", la care "pe nedrept tara noastra a fost asociata in ultimii ani". "Incepem sa avem investitii cu profil asemanator celor din tarile central europene si distinct de cel al tarilor latino americane", a mai spus Lazea.
Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda nu este o bomba
Prin modul de proiectare, construire si exploatare, nici o centrala nuclearoelectrica nu poate actiona ca o bomba nucleara, asa ca, de la un incident cu scapari de radioactivitate in afara cladirii reactorului (cilindru de beton) nu urmeaza niciodata o "explozie". Daca afirmand acest lucru ati avut in vedere accidentul de la Cernobal, atunci este bine sa cunoasteti ca acolo nu a avut loc o explozie nucleara, ci a avut loc o explozie datorita presiunii ridicate in ansamblul reactorului urmata de incendiu, cu degajare de radioactivitate, ceea ce este cu totul diferit de o explozie nucleara. Locuitorii orasului Cernavoda nu fac exercitii lunare de aparare civila impotriva accidentelor nucleare, cu "sirene si evacuari" care sa-i inspaimante sau sa le bulverseze activitatea. Centrala Nuclearoelectrica testeaza saptamanal mijloacele de avertizare si actionare in caz de incidente. Locuitorii orasului sunt implicati o data la trei ani in exercitii organizate cu autoritatile locale si acest lucru este foarte bun, facand parte din educatia civica necesara de a actiona in caz de situatii de urgenta de orice tip (nuclear, inundatii, cutremure, taifun etc.), practicata in toata lumea civilizata. Desi am participat la toate exercitiile de urgenta in care populatia orasului Cernavoda a fost implicata, nu am cunostinta despre accidente de circulatie cu caderi de autobuze de pe pod (care de altfel nici nu era dat in folosinta) sau ciocniri de autovehicule in lant. In orasul Cernavoda nu exista nici un adapost antinuclear, deoarece nu este necesar. Dumneavoastra realizati ce inseamna un adapost antinuclear? (Ati vazut probabil in filme!). Cand se vorbeste despre adapostire, in anumite faze de asigurare a protectiei impotriva radiatiilor, se are in vedere mentinerea populatiei in locuintele proprii, anumite perioade de timp, pana cand fondul de radioactivitate din mediul inconjurator scade la valori comparabile cu cele ale fondului natural. Blocurile unde locuiesc specialistii romani, Campus 1, Bloc A1, au fost construite inainte de 1989, ca si cele din "Columbia", nu au fost reconstruite, dupa cum afirmati, dar au fost intretinute conform normativelor in constructii si de aceea "nu mai seamana deloc cu cele din zona Columbia", desi sunt, intr-adevar, acelasi tip de proiect. Orasul Cernavoda are multe probleme de rezolvat, dar nu problema depozitului pentru combustibil uzat, deoarece aceasta a fost deja rezolvata de catre Centrala. Este surprinzator faptul ca nu ati fost informati ca se afla in prezent in executie un depozit pentru combustibil uzat care are ca termen de punere in functiune mai 2003. Doresc sa mai mentionez in incheiere ca obiectivul Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda cu Unitatea 1 in exploatare si Unitatea 2 in executie (deci "s-a dat drumul la al doilea reactor" deja) s-a integrat in activitatea economico-sociala a orasului Cernavoda, dar nu-si propune sa rezolve problemele care tin de autoritatea si atributiile administratiei locale. Subliniez doar doua elemente extrem de importante: livrarea energiei termice catre populatie prin agentul economic al Consiliului Local, DETACAN, cu cel mai mic tarif din tara (110.000 lei/Gcal. catre DETACAN), si faptul ca datorita activitatilor de pe platforma CNE Cernavoda, Consiliul Local al orasului Cernavoda are bugetul local cel mai mare din judet, dupa municipiul Constanta. In speranta ca aceste informatii vor fi prezentate cititorilor, va multumesc anticipat. Ionel Bucur Director CNE-PROD (Unitatea 1)
Modificarea Legii medicamentului - doar dupa consultarea UE
O hotarare privind lanturile de farmacii va fi luata dupa discutii la nivelul Uniunii Europene, a anuntat dr. Daniela Bartos, ministrul Sanatatii si Familiei. Dr. Bartos a adaugat ca a solicitat legislatia europeana in privinta functionarii lanturilor de farmacii, iar o decizie in aceasta privinta va fi luata in conformitate cu directivele UE in domeniu. Dupa aceste analize, in cateva saptamani, la nivelul Guvernului va fi inaintat un proiect de hotarare care va stabili exact modul de functionare a lanturilor de farmacii. In urma cu cateva zile, ministrul Sanatatii anuntase ca va solicita Guvernului interzicerea lanturilor de farmacii, dupa ce Garda Financiara acuza nereguli la unul din aceste lanturi.
PSD vrea sa vanda spatiile comerciale prin primariile de sector
Consilierii PSD au dezvaluit ieri, intr-o conferinta de presa, scopul mult trambitatei descentralizari a administrarii patrimoniului catre primariile de sector: vanzarea spatiilor comerciale prin intermediul acestor institutii, care se afla sub controlul total al PSD. Doru Giugula, purtator de cuvant al grupului majoritar de consilieri PSD, a recunoscut ieri ca "este posibil" ca membrii Consiliului municipal sa decida vanzarea spatiilor comerciale prin primariile de sector. "Daca Parlamentul adopta legea vanzarii spatiilor comerciale, Consiliul general ar putea sa dea competenta sectoarelor sa instraineze aceste imobile. Nu inteleg, care ar fi problema?", a spus Giugula. Spatiile comerciale apartinand statului au inceput a fi vandute catre chiriasi prin negociere directa cu municipalitatea, dar procesul a fost oprit din suspiciuni de coruptie, urmand ca Parlamentul sa adopte o lege pentru privatizarea spatiilor detinute de primarii. Giugula a explicat ca decizia consiliului municipal dominat de PSD, de a descentraliza activitatea executivului local se bazeaza pe Legea administratiei publice locale, dar si pe faptul ca primarul Traian Basescu nu s-a dovedit a fi "responsabil". "Daca nu avem un om responsabil, vom mandata raspunderea pentru administrarea patrimoniului catre sectoare, pentru ca bucurestenii sa nu sufere", a spus Giugula. El a explicat ca actuala procedura de repartizare de locuinte este extrem de greoaie: cand au o locuinta libera, sectoarele sunt obligate sa o raporteze la Primaria Capitalei, care cere o verificare la Administratia Fondului Imobiliar si apoi o transmite comisiei de repartizare a locuintelor, care, abia dupa analizare, o poate trimite inapoi la sector.
Guvernul se grabeste sa legifereze pensiile facultative administrate privat
Daca mai intarziem reforma sistemului public de pensii, in doi ani de zile intram in incapacitate de plata", a declarat, ieri, Marian Sarbu, ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, in deschiderea dezbaterilor generate de noul proiect de lege a pensiilor facultative - botezate "ocupationale cu contributie voluntara". Petre Ciotlos, presedintele Casei de Pensii, a admis ca sistemul public este in criza si acum, la peste un an si jumatate dupa ce legea menita a-l reforma a intrat in vigoare. Cei doi demnitari au concluziont ca singura solutie pentru iesirea din impas este introducerea sistemelor administrate privat, incepand cu cel al fondurilor ocupationale. Proiectul propus de Casa de Pensii (care s-a inspirat din modelul britanic) este schitat, deocamdata, in linii generale, dar Sarbu si-a exprimat increderea ca forma finala va fi trimisa la Parlament pana la sfarsitul anului. In esenta, este de retinut faptul ca pensiile ocupationale nu vor constitui o alternativa la sistemul public, ci doar il vor completa. Cu alte cuvinte, pe langa CAS - care va ramane la aceeasi valoare -, va fi instituita o noua contributie. Aceasta va fi administrata privat, iar rezultatul va fi o pensie suplimentara. Desi, asa cum spune titulatura proiectului, noile contributii sunt voluntare, initiatorii se asteapta ca marea masa a salariatilor sa opteze in favoarea lor. Constituirea unui fond ocupational va fi decisa de patronat si sindicate (in general, se spune, la nivel de ramura, cu posibilitatea constituirii la nivel de grup de unitati sau chiar de unitate). Acolo unde nu exista sindicat, angajatorul poate decide infiintarea unui fond, dupa consultarea reprezentantilor salariatilor. Dupa ce fondul este gata constituit, salariatii pot face sau nu o cerere de "aderare". Fondurile de pensii ocupationale vor putea fi administrate de societatile de asigurari sau de alte societati infiintate in acest scop. Toate vor fi autorizate si verificate de Comisia Nationala pentru Supravegherea Fondurilor de pensii (aceasta urmeaza sa se infiinteze, presedintele ei urmand a fi numit de primul ministru). Contributiile trebuie platite minimum 5 ani de zile, iar varsta la care beneficiarul incepe sa incaseze pensia ocupationala este de minimum 50 de ani si maximum 70 de ani. Prin proiect, Guvernul va stabili un nivel minim al contributiilor (estimat la 2 la suta din salariu), nivelul maxim urmand a fi decis la nivel de unitate sau ramura.
Carnaval de Halloween cu demoni, ceceni si bin Ladeni
Insula din parcul Drumul Taberei din Capitala se va transforma astazi, incepand cu ora 18:30, intr-un taram al groazei. Aici, Primaria sectorului 6 si Inspectoratul Scolar, vor organiza un carnaval al groazei, inspirat de Halloween-ul american. Tema carnavalului este "Lupta impotriva Terorismului si a Spaimelor Moderne", asa ca parcul se va umple de bin Ladeni, ceceni, vrajitoare, demoni, strigoi, vampiri si alte personaje de acest tip, reale sau imaginare. La finalul unei parade a costumelor, se vor acorda premii si diplome pentru cel mai original costum, cel mai popular si cel mai fioros personaj. De asemenea, vor fi desemnati "Miss si Mister Halloween". Distractia mascatilor va continua cu o discoteca in aer liber. La eveniment sunt invitati, in principal, elevii claselor V-XII din unitatile de invatamant de pe raza sectorului 6.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)

